Am plecat din Bucureşti. Nu de tot, cel puţin nu încă.
Dar nu asta contează. Contează că mi-am liniştit creierul urbanizat şi i-am dat ce avea nevoie: o gura de aer curat, un orizont verde şi albastru şi iar verde şi albastru, pământ sub tălpi şi-un moale pat de muşchi uscat din cauza secetei.
Cu creierul limpede ci cu prietenii potriviti aproape am redescoperit Baia Mare. Un oraş cu un adevarat potenţial turistic.
Doar dacă am fi avut încă un pic de vreme.
Şi apoi melancolici, gânditori şi încântaţi de vizita de acasă şi de toamna frumoasă de peste dealurile din jurul Băii Mari ne întoarcem şi plănuim următoarea ieşire din Bucureşti.
